Cea mai grea zi…

O să fie mâine. Când o să-mi iau adio de la cel mai drag loc de muncă din cei aproape 9 ani de presă. Mi-e greu să-mi găsesc cuvintele, pentru că dacă mă gândesc profund izbucnesc în lacrimi. E exact fraza pe care mi-o amintesc în clipele sensibile, o ştiţi cei care mă cunoaşteţi, aia că uneori şi Dumnezeu regretă că i-a dat omului lacrimi. Pentru mine ProSport nu a fost doar un simplu loc de muncă, a fost absolut totul. Să-mi amintesc că prin 2001, când Mititelu purta non-stop ochelarii de soare şi îi ziceam Fuhrerul sau Fantomas, pentru că nu ştiam cum arată fără ei, se bătea cu pumnul în piept prin şedinţele de redacţie că va lua el Craiova şi va forma Ajaxul României. Îmi ziceam în gând: Da, da şi eu o să lucrez la ProSport! Uite că vorbele de atunci au devenit realitate la scurt timp după ideile lui Mititelu. Craiova poate fi lejer asemănată cu Ajax, iar eu am făcut 6 ani de ProSport, în care nu mai contează că am avut un singur concediu, şi ăla de o săptămână.  

De când am demisionat de la ProSport mi-a fost atât de greu să mă despart de subredacţia din Craiova încât am venit până azi la muncă şi m-am comportat ca şi cum aş fi încă angajat. Mi-e cel mai greu ca mâine să dau ochii cu Jorj (George Păunescu), cu Ceauş (Florin Ceauşu) şi Dom’ Inginer (Vali Zidaru) şi să le spun că de mâine nu mă vor mai vedea. Acestor băieţi le datorez cam toate reuşitele mele profesionale şi sunt chiar conştient că îmi vor lipsi mai mult decât îmi imaginez acum. O să-mi fie greu ca după peste 10 ani să lipsesc de la un meci de-al Craiovei de acasă. E ca şi cum aş fi preşcolar şi mi-ar zice mama că azi sunt pedepsit şi nu am voie să ies din casă. ProSport a fost absout totul pentru mine şi n-am să reproşez nimănui nimic de acolo, pentru că ştiu că o să duc dorul tuturor celor care mi-au fost colegi şi m-au încurajat şi am făcut atâtea ediţii împreună…Deja mi-e dor de gura lui Muscalu, de pragmatismul şi discuţiile interminabile cu Jakabhazi, de umorul lui Şerbănuţ, de vorbele geniale ale lui Todo, mai ales când explica noţiunea de mitic sau de calmul lui Cucolaş…De cei din subredacţii am fost cel mai ataşat, era şi normal să fie aşa, nu?

Mâine o să fie cel mai greu, pentru că las acolo atât de multe, încât, vorba lui Jorj, nici nu ne-ar ajunge o carte să povestim prin câte am trecut. Să enumăr câteva? Păi câţi ziarişti s-au dus să facă interviu cu Lăcătuş, dar n-au putut că au venit suporterii şi l-au gonit din oraş. Câţi ziarişti au ajuns la Tribunalul Militar, la proces, pentru că Dinel Staicu ne-a recunoscut în telefon că are originalul procesului soţilor Ceauşescu? Câţi ziarişti s-au dus la mama dracului, la Lunca Florii, pe polei, pe itinerariul lui Jules Verne, să facă reportaj cu Jiul Petroşani şi să se ducă aşa uşor cu Matizul ăla, vai mama lui, spre prăpastie. Noroc cu stâlpul pus acolo din motive de securitate. Să mai vorbesc de campania Nu Dinel? Sau de procesele cu Piţi? Sau de scandalurile interminabile cu Mititelu? Sau de nebunia de la Universitatea, când într-o săptămână s-au schimbat 5 antrenori? Sau când Dorel Mutică se plângea prin redacţie că e marginalizat, de aveai impresia că era copil mic? Astea-s doar câteva…şi, totuşi, mâine o să fie cea mai grea zi…

Nu vreau să ratez pe cineva şi să ştiţi, toţi cei care aţi intrat în contact cu mine, n-o să vă uit. Niciodată. Pentru că voi aţi fost totul pentru mine. O să-mi fie cel mai greu fără ProSport…iar mâine va fi cea mai grea zi!