În curs de coliziune…

“Uneori suntem în curs de coliziune şi nici nu ne dăm seama. Accidental, sau sortit, nu putem face nimic” – Scott Fitzgerald.

Ţin minte acest citat, la fel cum mi-au rămas atâtea în mintea asta neodihnită, şi simt nevoia să explic unele evenimente după acest curs al coliziunii.

Un popor de dobitoci s-a aciuat într-o ţară frumoasă, în sud-estul Europei. Dar s-au născut oameni perverşi şi dominaţi de prostie.  Când au scăpat de prostie, şi-au uitat conştiinţa acasă.  Când i-a căutat conştiinţa, au fost nevoiţi să se oprească câteva sute de ani, pentru a da explicaţii, pe care oricum nu le-a crezut nimeni. În timp ce ei dădeau explicaţii, alţii le luau tezaure, bogăţii, femei şi câştigau războaie pe teritoriul în care ei dăduseră de nesimţire. Şi apăru gigi, care făcea repetiţii pentru spectacolul grandios al ruşinii. Şi a ieşit afară să înjure regimul. Dar regimul fusese schimbat…Şi în tot acest timp, gigi repeta prostia. Acel sistem care tocmai trecea prin modificări a hotărât să-şi schimbe imaginea, dar dacă ar fi fost mai atent îşi dădea seama că este pătată, din cauza conştiinţei. Şi gigi a trebuit să aştepte, să-şi bată joc de sistem, până când unii lipsiţi de moralitate şi dominaţi de fărădelege l-au dat pe mâna justiţiei. Şi dacă justiţia n-ar fi primit ochii murdari ai imoralităţii, poporul ar fi fost salvat. Dar au apărut atâtea ziare, televiziuni şi radiouri, cu oameni măcinaţi de rating, care au vorbit zilnic despre subcultură şi au promovat procesele treptate ale dezumanizării…şi-aşa au apărut ruşinile, vedetele false, filistinii, ţăranii emancipaţi, ţiganii needucaţi…Şi dacă un singur lucru ar fi decurs diferit…cu siguranţă ţara nu se numea România.

Dar viaţa, fiind aşa cum este, o serie de existenţe şi de incidente se intersectează, dincolo de controlul oricăruia dintre noi…

Piţi, mai ţii minte?

Erai antrenor la Steaua prin 2002 şi jucai barbut cu Bobi Marin. Nu ţi-l mai aminteşti? Fostul patron al echipei de fotbal Rarora Rm. Vâlcea, cel care a simţit mult mai târziu decât tine ecoul surd al uşilor din temniţă şi răceala zăbrelelor.

Aţi jucat barbut într-o noapte, rece pentru unii, dar încălzită de banii care tronau ca-n poveştile Şeherezadei din 1.001 de nopţi. Ai dat de două sau de trei ori din zar şi ai câştigat, la fel ca-n poveşti, dacă nu mă înşeală memoria cam 6 miliarde de lei vechi. Bani, nu glumă. Am scris la acea vreme în Libertatea, articol pentru care Andrei Bălan şi Florin Preoteasa m-au propus la o primă consistentă, aprobată pe loc de Dorin Chioţea, care era şef la sport. Da, dar ce a urmat după acel articol numai eu ştiu, dar şi colegii mei de la Ediţie Specială, George Păunescu şi Adrian Ţoca…mi-erau tare apropiaţi şi câte miştouri mi-am luat…asta aşa, doar să mai uit de teroarea fratelui, Gino Piţurcă.

Am fost dat în judecată de actualul selecţioner, care mi-a cerut suma de 6 miliarde ca daune, cică urma să o doneze în scopuri caritabile. Avocata Ringierului de atunci, Mona Cioba, mi-a spus că Bobi Marin nu vrea să depună mărturie şi nici să recunoască acel joc de barbut, mai ales că era şi în închisoare. Fusese arestat pentru un tun dat la o bancă din Târgu-Cărbuneşti. M-a sunat o singură dată Piţurcă, dar a folosit un ton calm şi un limbaj de om normal, cu ameninţarea că să am grijă de furia lui frate-său.

Da, Gino Piţurcă m-a sunat şi m-a ameninţat birjăreşte, ţigăneşte, cu un limbaj suburban. Veneam acasă cu maşina redacţiei de frică până în faţa blocului, iar când mă duceam la antrenamentele Craiovei mă uitam tot timpul în spate. Într-o zi ne-am şi intersectat, iar Gino Piţurcă m-a fugărit cam 200 de metri, dar nu m-a prins. Mă tot înjura, că dacă pune mâna pe mine mă omoară-n bătaie şi-şi răzbună fratele.

Să nu mai vorbesc de miştourile lui Bălan şi Preoteasa, care pozau la telefoane în avocaţi de-ai selecţionerului şi de stresat ce eram credeam orice.  M-a scăpat Marius Mitran în avionul care ducea Steaua spre meciul cu Southampton, în 2003. Un an, cam atât a durat coşmarul Piţurcă. S-a rugat de Piţi să mă lase-n pace, că-s produsul lui şi chiar l-a convins pe atunci că Bobi Marin de la Rarora Râmnicu-Vâlcea urma să mă ajute.

De ce scriu asta acum? Pentru că, undeva, într-un cotlon al sufletului, mă simt ca şi Dante la trecerea din purgatoriu în paradis…azi, eu sunt Dante, Piţi e unul din cei care au zgârmat în infern şi au fost despicaţi zilnic pentru păcate.  Un sfat Piţi, caută unul din cânturile din Infern din Divina Comedie, să vezi la ce păcat te încadrezi.