Nu m-am considerat niciodată dezaxat precum Alfred Rosenberg, chiar dacă rasişti gen Rudyard Kipling sau Adolf Hitler mi-au marcat într-un fel cultura. Cu toate astea, sunt din ce în ce mai scârbit de civilizaţiile migratoare care au rămas la stadiul de primate. Uitaţi-vă la aceşti ţigani, nu le mai spuneţi rromi, etimologia acestui cuvânt nu are niciun fundament. Ei niciodată n-au fost urmaşii Romei, n-au absolut nicio legătură cu poporul român. S-au aciuat după secolul X în sud-estul Europei şi după mai bine de 1.000 de ani au rămas inferiori. Ca grad de civilizaţie sunt mult în urmă, au instincte animalice şi atacă rasele superioare, fără discernământ. Niciodată nu-şi cer iertare şi ucid cu sânge rece, iar subcultura pe care o promovează duce la un proces de dezumanizare. Căci ei nu poţi fi numiţi oameni, sunt o rasă înapoiată, care nu s-a adaptat în nicio societate modernă şi cu siguranţă nu vor reuşi vreodată. Sunt bogaţi pentru că fac parte din grupuri infracţionale şi nu ne explicăm de ce reuşesc să se impună, deşi provin dintr-o lume suburbană. Până când vom accepta ca oamenii normali să fie atacaţi, batjocoriţi şi ucişi de aceşti ţigani? Până când să acceptăm ca aceşti mafioţi să ne cucerească? Chiar nu aţi simţit ură de rasă când l-aţi văzut pe Marian Cozma ucis de aceste făpturi care refuză civilizaţia? Nu vreau să cred că suntem un popor de laşi şi că nu putem facem nimic pentru a-i constrânge pe aceşti ţigani. Am ţinut enorm în mine, am înjurat şi blestemat în tăcere, dar fac parte din categoria oamenilor care-şi exprimă rasismul. N-aş avea nicio problemă să îi văd ucişi pe ţiganii care iau viaţa altora, iar ţiganii pentru mine nu sunt o naţie, ei sunt principalii vinovaţi de procesul dezumanizării…iar în România ni se bagă pe gât ţigănisme, vezi revelionul de la Antena 1, vezi promovarea în masă a acestei rase inferioară şi muzica penibilă, şi aia furată. Eu unul nu mai pot să tac când văd cum ne distruge această rasă.
februarie 10, 2009 la 5:14 PM |
Nu au de gand sa se civilizeze vreodata, nu pot fi domesticiti asa ca merita sa moara.Sa terminam noi ce a inceput Antonescu…
februarie 15, 2009 la 2:49 AM |
Antonescu = Erou National!
februarie 15, 2009 la 3:49 PM |
Nu tiganii ne sapa, ci romanii care accepta asta se sapa singuri.
P.S.: Narcis, de ce nu mai apari pe forum la craiova-maxima.ro?
februarie 16, 2009 la 11:57 AM |
Adriang, nu mai apar pe craiova-maxima.ro din cauza unui user care mi-a adresat cuvinte jignitoare si nici macar nu avea argumente. Citesc rar ce se intampla pe acolo si poate intr-o zi am sa revin
februarie 16, 2009 la 8:00 PM |
@Narcis: Mai da-l in ma-sa de prost, ce, te pui la mintea aluia? Vino dom’le inapoi si mai zi-ne si noua chestii adevarate, de insider.
februarie 18, 2009 la 11:58 PM |
very good.
august 5, 2009 la 4:43 AM |
cel mai mult ii urasc pe romanii intiganiti si astia ar trebui impuscati primii pt tradare de neam